Instagram – Momentul zero

Totul a început în urmă cu 8 ani, când un tânăr pe nume Kevin Systrom a postat o poză pe o rețea socială de care nu mai auzise nimeni, până atunci. Acela a fost momentul zero. Startul a fost dat.

cine_esti_tu_pe_instagram

În timp, peste 800 de milioane de utilizatori au adoptat această aplicație. Miliarde de poze s-au pierdut printre altele, iar unele se vor transforma în virale pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă.

Milioane de hashtag-uri vor ajunge să fie utilizate excesiv, iar alte milioane vor lua naștere din dorința de a atrage atenția asupra unui anumit lucru. Nenumărate prietenii virtuale se vor crea, în timp ce multe alte comunități se vor forma. Toate au apărut și vor lua naștere în jurul unei aceleiași idei. Acel “haide să iți arăt”, acel “vino să vezi”, acel “nu rata”, definiind un conținut ce se vrea a fi plăcut, aprobat, lăudat și distribuit.

cine_esti_tu_pe_instagram

Pentru cine postăm pe Instagram?

Fiecare dintre noi avem propriile motive pentru care dorim să ne oferim la schimb creațiile, cu atenția celor care ne urmăresc. Și anume ne referim la acele persoane a căror parere înseamnă mult pentru noi, cele pentru care ajungem să creăm content.

Acele persoane pot fi în final cele care ne dictează evoluția contului nostru de Instagram. În speță, ne pot dicta obiceiurile sau programul zilelor, în mod indirect. Tot acele persoane sunt cele care pot avea cel mai puternic cuvânt de spus atunci cand ne dorim să facem o schimbare. De asemenea, ne lovim de feedback-ul lor în momentul în care vom vrea să ne exprimăm precum suntem noi, de fapt. Însă de cele mai multe ori alegem masca pe care alții o văd a fi cea mai atractivă, în locul celei după care ne recunosc, de fapt, apropiații în viața reală.

cine_esti_tu_pe_instagram

Fii tu pe Instagram

În acest moment Instagram nu este doar un trend, ci este trendul. Nu este doar un fenomen social, ci este acel fenomen social. Nu este doar un loc unde oamenii iși găsesc inspirația, această rețea socială este o inspirație în sine din toate punctele de vedere. E locul unde aproape 1 miliard de oameni (în curând) vor ajunge să trăiască în lumea lor, dupa propriile reguli, dorind să fie precum unii sau alții.

În cele din urmă noi credem că cel mai important lucru, oriunde am fi, este să fim autentici. Indiferent despre ce mediu este vorba, dezvoltarea noastră va atinge cel mai prolific nivel doar în cazul în care ne putem exprima precum suntem cu adevărat. Totuși, a urmări persoane inspiraționale este perfect normal. A căuta în alții lucruri pe care ni le dorim a ni le însuși este, la fel, normal, cât timp ne reprezintă cu adevărat.

cine_esti_tu_pe_instagram

Original încă este original

Există însă două motive principale pentru care aducem acest lucru în discuție.

  • În primul rând pentru că a fi original este încă original în adevaratul sens al cuvântului.
  • În al doilea rand pentru că a fi parte dintr-o platformă socială este unul din cele mai benefice lucruri de care ne putem bucura… asta dacă știm cum să gestionăm pașii poveștii noastre și timpul alocat.

Prin urmare ne dorim doar ca tu să iți poți găsi răspunsurile potrivite. Vrem ca parcursul tău în online să fie unul care să te reprezinte și considerăm, de asemenea, că e vital să iți facă plăcere să fii parte din acestă lume.

În caz contrar, ce rost are să continui să mergi spre un anumit lucru, dacă pe parcurs realizezi că “la final” vei obține un rezultat cu care nu te vei putea identifica?


Ai nevoie de Social Media? Îți putem gestiona contul Instagram Business. Află mai multe despre cum te putem ajuta.